Fundația Prețuiește Clipa in ziarul Evenimentul Muscelean

Fundația Prețuiește Clipa in ziarul Evenimentul Muscelean

Obligaţia de promovare a Câmpulungului în cadrul proiectului european, care cuprinde mai multe metode de a ne face cunoscuţi lumii întregi meleagurile, ne poartă simbolic din nou la Bucureşti, unde, în cadrul Târgului de Turism, Câmpulungul va fi reprezentat prin oferte care încearcă să atragă turiştii.

Desfăşurat în perioada 14-17 martie, târgul se desfăşoară la Romexpo, unde oraşul nostru va avea un stand cu produse tradiţionale. Reprezentanţii Primăriei, pe parcursul a trei zile, vor repeta acţiunea de anul trecut, de ajutor fiindu-le şi Norris Măgeanu, alături de alte vedete locale sau care sunt legate, într-un fel sau altul, de Câmpulung.

Anul trecut, implicarea câmpulungeanului şi a lui Ţăndărică a cântărit mai mult decât toate pliantele frumos colorate cu monumentele istorice şi punctele de atracţie ale oraşului nostru în faţa eventualilor turişti şi, probabil, istoria se va repeta.

Un alt reprezentant al câmpulungenilor este Ioana Niţică, din partea Fundaţiei „Preţuieşte clipa", tânăra implicându-se, în ultimul timp, în mai multe evenimente, care au avut în prim plan copiii de la centrele de plasament.

Dacă, anul trecut, s-a dat vina pe starea drumului Piteşti-Câmpulung, DN 73 nu mai poate reprezenta o problemă în a ajunge la destinaţia care ar trebui să se facă dorită de vreo 16.500 de turişti, dintre care 3.000 străini, unul din obiectivele proiectului Kretzulescu.