Prezentare

Noi suntem VOI.

Suntem oameni ce-și deschid viața, cu tot cu brațe și inimă, spre alți OAMENI.

Suntem profesioniștii care au spus DA, înainte ca orice problemă să nu mai aibă rezolvare și, vrem să învățăm să spunem împreună: "Prețuiește clipa!".

Și poate, legătura dintre oameni-viață-oameni e cu atât mai strânsă, cu cât noi, luăm în calcul atât greul cât și stabilitatea, atât bucuria cât și tristețea, atât neajunsul cât și voința. Toate acestea, sub semn profesionalist de iubire, răbdare și dedicare, iau cele mai frumoase forme cu putință.

Ne-am gândit: 

• să venim către cei din mediile defavorizate, prin programele noastre, ca să le putem arăta și fața cealaltă a vieții, nevăzută;

• să-nvățăm cu toții, că și cei cu dizablitati sunt egali cu noi și merită implicarea noastră, a tuturor, în programe de cunoaștere și rezolvare a problemelor acestora, astfel reușind să le arătăm că soarele răsare și pe strada lor;

• să (re)descoperim copilul cu tot ce înseamnă acesta: copilărie, pubertate, adolescentă, maturitate și, să îi fim susținători direcți acestuia, în instituții precum grădinițe, școli, licee, instituții asociate;

• să micșorăm efectele trecerii timpului, ca și persoanele de vârstă a treia să poată avea parte de un suport psihologic atunci când descoperă stări ca și neputința, singurătatea, durerea;

• să fim noi puterea "I" din PREȚUIEȘTE CLIPA, inspirați-inventivi-indestructibili și să urcăm pe podium tinerii, prin programele și activitățile noastre stimulative, activități ce vin ca recompensă directă spre talentele și performanțele școlare ale acestora;

• să (re)aducem la loc de cinste valorile umane și profesionale românești, căci România înseamnă cultură, iar cultură înseamnă învățământ, artă, sport, etc;

• să venim și către cei ce își doresc să fie pregătiți de formatori recunoscuți național și internațional cu cele mai actuale cursuri de formare în psihoterapie, pentru a demonstra nu numai nouă, ci și altora, că și în România se poate;

• să venim către publicul larg cu cele mai felurite workshop-uri de dezvoltare personală și totodată de dezvoltare a abilităților de comunicare, pentru a reuși să transformăm necesitatea în performanță;

• să fim punct central de susținere, responsabil, al cunoașterii și participării civice, ca promovarea valorilor democratice să nu constituie piedică în desfășurarea normală și firească a acțiunilor de acest tip.

Noi suntem deopotrivă flexibili, avizi de provocări și sugestii, așa că va așteptăm să ne fiți susținători și colaboratori, în programele fundației noastre.
Iar dacă la primul feedback către noi, reușiți să spuneți detașat:

"Prețuiește clipa!", atunci VOI deveniți NOI!