Scoala speciala

Scoala speciala

Fundatia Pretuieste Clipa se alatura Clasei I Integrate din cadrul Scolii Ion Olteanu Nr. 1 din Chitila, prin voluntarii Delia si Roxana, care vor ajuta la buna desfasurarea a activitatii educationale. 

 

Va prezentam interviul acordat de doamna profesoara Valeria Voicu ziarului CHITILA AZI:

 

 

Clasa I Integrată din Chitila este dedicată copiilor cu nevoi speciale. Aici, de la începutul anului școlar 2012-2013, profesoara Valeria Voicu îi învață pe cei mici nu doar abecedarul și primele noțiuni de matematică, dar și drumul către o dezvoltare cât mai bună și o copilărie normală.


Clasa I Integrată pentru copiii cu nevoi ip ea a fost înființată în orașul ip ea la începutul acestui an școlar, de către Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Periș. Cursurile se desfășoară la Școla Primară Ion Olteanu din Chitila, iar în ip ea învață aici 6 copii din Chitila, cu ip eate severe. Cei mici au vârste cuprinse între 8 și 12 ani și prezintă elemente de hipoacuzie, autism, tulburări ip eate și tulburări de comportament. Cu o experiență de 29 de ani în învățământul special și masterat în educație ip eate, doamna Valeria Voicu este cea care îi ajută în fiecare ip e copii să își dezvolte inteligența și personalitatea.


Cum se desfășoară orele de curs la Clasa I Integrată?
V.V.: "Respectăm programa școlară concepută pentru copiii cu nevoi speciale, dar și un program de intervenție personalizat pentru fiecare copil în parte, adaptat în funcție de posibilitățile reale ale fiecăruia. Cu cei 6 copii lucrez pe 3 nivele de grupe, fiecare având propriul ritm de învățare. Pe lângă metode precum exercițiul, explicația, conversația și observația, lucrăm mult individual, iar la activitățile de predare și învățare se adaugă terapii speciale: ludoterapia (terapia prin joc), terapia cognitivă și terapia ocupațională. Avem multe fișe de lucru, folosim poveștile, muzica și jocurile, acestea având un impact semnificativ asupra componentei de socializare, cu rezultate în dezvoltarea imaginației, a creativității și a comportamentului."


Cum au evoluat copiii de la începutul anului școlar?
V.V.: "Fiecare copil are mapa sa de lucru și este atent monitorizat pe parcursul activităților. Trei copii au deja o evoluție foarte bună, doi- una medie, iar unul dintre copii a evoluat satisfăcător. A contat foarte mult și dacă cei mici au urmat cursurile unei grădinițe anterior, pentru că în aceste cazuri o serie de cunoștințe și abilități au fost deja formate. Însă deja se văd rezultatele muncii noastre, iar părinții copiilor sunt foarte încântați de modul în care s-au dezvoltat cei mici pe parcursul acestor prime luni de lucru. Copiii sunt mai responsabili, și-au dezvoltat cunoștințele și au devenit mai activi, mai atenți și mai comunicativi. De altfel, colaborarea extrem de bună pe care o am cu părinții reprezintă un factor important în evoluția copiilor."


Ce obiective aveți pentru această clasă și ce perspective au copiii pentru viitor?
V.V.: "Obiectivele pe termen lung vizează educația și instruirea elevilor, precum și integrarea lor socio-școlară și socio-profesională. Pe termen scurt, mi-am propus formarea și dezvoltarea abilităților de scriere și citire, deprinderea noțiunilor de matematică, precum și dezvoltarea comportamentelor în societate și crearea unui anumit grad de independență prin activități polivalente de autoservire și autoîngrijire. În privința pașilor ce vor urma în educația lor, ei vor putea termina 10 clase, iar cu ajutorul școlilor profesionale vor avea oportunitatea să-și aleagă o profesie, în funcție de domeniile pentru care au abilitățile necesare. Copiii cu nevoi speciale se pot integra în societate, însă depinde de fiecare caz în parte care va fi nivelul de independență."


Care sunt provocările cu care vă confruntați?
V.V.: "Învățământul special presupune lucrul într-un mediu dificil, în care este nevoie de mai multă energie, mai multe resurse și mai mult calm. Experiența mă ajută să fac față provocărilor și îmi place ceea ce fac, deși este greu și obositor. Însă cu multă dragoste pentru copii, cu respect față de ei și cu echilibru, reușesc sa-mi duc la îndeplinire obiectivele, iar satisfacția este imediată: la finalul fiecărei zile de lucru cu cei mici simt că am făcut ceva, că am reușit să-i mobilizez, că am mai făcut un pas înainte și că am realizat activitățile pe care mi le-am propus la clasă."


Ce le recomandați părinților copiilor cu nevoi speciale?
V.V.: "În primul rând, i-aș sfătui să accepte faptul că, copilul are nevoie de sprijin specializat. Acesta este primul pas. Următorul este înscrierea celor mici cât mai repede la grădiniță sau la școală, deoarece cu cât copilul este mai mic, cu atât problemele pot fi rezolvate mai ușor. Să nu uite că dacă evoluția copilului este foarte bună, el poate fi oricând reorientat la clasele normale din școli. Și nu în ultimul rând, să se documenteze, să fie alături de copii și să aibă încredere în programle concepute pentru copiii cu nevoi speciale. Cu multă dragoste și beneficiind de un program specializat, acești copii se pot dezvolta și se pot integra în societate."


Interviu realizat de Valeria Luca