Modul - JOC DE ROL - Comportamente antisociale

Modul - JOC DE ROL - Comportamente antisociale

Fundația Prețuiește Clipa continuă programul "Fii voluntarul educației tale" la Sc. Nr. 1 "Ion Vișoiu" din Chitila, după ce au discutat despre teme precum Prietenia, Emoțiile, Punctele slabe și punctele forte, cu o temă ce implică atât interes cât și informație: Comportamentele antisociale.


Astfel, elevii claselor V-VIII, au discutat împreună cu profesorii și psihologii, ce implică un comportament social neadecvat, care sunt consecințele acestuia pe termen scurt, dar și pe termen lung.
Am încheiat Modulul de Comportamente antisociale cu o întâlnire în care am ales Jocul de rol în suprapunere cu situații "cheie" cu care s-ar putea confrunta elevii atât în școală, în familie, dar și în viața de zi cu zi.
Modulul final a fost împărțit în 3 jocuri de rol, unul exemplificând o călătorie cu trenul, cu tot ce implică aceasta - comportament, posibilitatea alegerii persoanelor cu care călătorim, etc., al doilea exemplificând o întâmplarea din viață cu care elevii s-au întâlnit și căreia i-au făcut față sau nu și al treilea, exemplificând o situație în care, după terminarea orelor de curs, în drum spre casă, elevii au avut parte de agresiuni, violențe, etc..
Elevii, unii timizi, alții foarte deschiși și degajați, și-au "jucat" rolul și astfel cu toții au înțeles atât evitarea unui comportament antisocial, dar și modalitatea în care ei pot cere ajutorul în cazul în care sunt puși în fața cu o situație neplăcuta, de acest gen.

Încheiem Modul de Comportamente antisociale, cu ideea că elevii au învățat să faca diferența între un comportament corect și unul ce le poate crea probleme și totodată, sperăm că discuțiile despre comportamente să nu se oprească aici și să să extindă pe viitor în școli și alte programe educaționale!